Dimineața se vroia mai clară. Niște umbre nu voiau deloc să se ridice
de parcă s-ar fi vorbit cu Clara care se tot foia în pilotă, vrând
să-i rămână căldura lipită de fiecare părticică a trupului leneș,
leneș dornic doar să se mai lipească somnul de ea, dorind chiar niște
vise ilogice născocite de mintea ei. Lunginde-se în mijlocul patului,
Clarei i s-au năruit toate umbrele ce asaltaseră camera fiindcă
telefonul suna cu râvnă.
Scoală-te leneșo, trebuie să-ți dau o veste...
-Rea!
-Așa și așa...
-Atunci lasă-mă să dorm, Rodica...
-Nu te las. A venit și Mirela...Hai doar câteva minute...
|