|
|
|
|
Poezii Religioase
Notă: Pentru mărirea imafinilor,
apăsați pe fiecare fotografie (icoană) separat
1. Din’Naltul Crucii
Iisus priveşte gloata sălbatec-agitată.
Pe lemnul Crucii, din naltul Slavei Sale,
Primeşte iar supliciul, coroana înspinată.
Sub Cruce stă Măicuţa, având priviri de jale.
Crucificat şi pironit la mâini şi la picioare,
E Fiul. Fiinţa Sa-i hulită şi crunt batjocorită,
Cu Faţa pălmuită şi plină de scuipare.
La toate astea Maica, priveşte încremenită.
Cu lacrimi de durere, gândind la altădată,
Când Fiul se hrănea din Firea ei sfinţită.
Ea vede pe Golgota cum crucea-i luminată.
Trăindu-i suferința, îi pare nesfârşită.
Pe Faţa Lui purtând, expresia iubirii,
Cu cuie în palmele-i curate, fără pată,
Vede şi simte tot calvarul. Dar simţul nemuririi,
Exprimă dragoste nemărginită-ntrupată.
Hrăneşte-ne Iisuse, cu har îmbelşugat,
Primeşte de la noi, Preasfinte rugăciunea,
Ne dă lumina, Doamne, din chipul Tău curat,
Că astăzi necredința, cuprins-a toată lumea.
Sfinţeşte-ne Stăpâne, iertarea ne-o arată,
Coboară-Te în noi, prin ungerea cu Mir,
Alungă de la toţi, văpaia-ncrâncenată,
Când gurile-ntinate, sorbi-vor din Potir.
Văzut-am cum Golgota de Tine-a fost sfinţită.
Tu milă şi iertare revarsă-ne la toţi,
Iar gloata izbăvită, să cânte-nsuflețită:
Hristos, Mântuitorul, a Înviat din morţi!
Ion Anton, Los Angeles, Aprilie 2015.
2. Fericirea coboară cu Tine, Iisuse
Ne dai iubire şi viaţă, Tu eşti Puterea Creatoare,
Sub care inimile noastre, trăiesc ca florile sub soare.
O fericire ancestrală, azi peste lume se aşterne,
Cu bucurie toţi te-aşteaptă, visând la fericiri eterne.
Din haos şi din întuneric, Tu scoate-ne în lumină
Şi cu dragostea de oameni, lumea să o faci divină.
Cunoscând puterea Ta, visele să le inspire,
Tot ce e curat şi bun, peste vreme să se-nșire.
Coborând la noi de sus, fericești o lume-ntreagă,
Desluşesc mereu când cuget, dor mistuit ne leagă.
Deseori am stat în noapte, cântărind ce am simţit,
Având în mintea mea şi-n suflet ce totdeauna am iubit.
Natura în extaz palpită, în ziua coborârii Tale.
Peste tot e sărbătoare, ca-n primul răsărit de soare.
El când ne-a deschis fereastra, am văzut a Sa privire
Revărsând asupra lumii rază sfanta e iubire.
În astă baie de lumină, iubit de El mă simt frumos
Şi parcă un mă-ncape lumea, că sunt aşa de bucuros
Fericit atunci m-arunc într-un ocean care mă-nghite
Pierdut şi neştiut de nimeni în veacul vremii neclintite.
Cu speranţă şi cu dor, Iisuse Te-aşteptăm să ştii,
Ca un Dumnezeu rămâi dar vrem la cei de jos să vii.
Viața, inimile noastre, bat în tot ce ne-nconjoară,
Coborârea-Ţi pe pământ ne-ntărește, ne-nfioară.
Ion Anton, Los Angeles, Decembrie 2014
3. Te aşteptăm Iisuse
Cu multe săptămâni-nainte
De-a umple sufletul de cele sfinte,
In loc de rugăciuni de slavă şi colinde,
O lume agitată doar cumpără şi vinde.
Decembrie când vine mă prind plăcuţi fiori,
Meleagul strămoşesc mă cheam-adeseori
Şi ochii mei scrutează adânc depărtarea,
Peste ocean şi munţi să regăsesc cărarea,
Spre Ţara - Mamă, de unde-am fost goniţi,
De hoardele minciunii, corupţi şi hămesiţi,
Stigmatizând trecut, prezent şi viitor,
Uitând că spoliază pe propriul lor popor.
Când sufletu-i lumină şi norii negri pier,
Aştept să vină noaptea cu îngerii din cer.
În noaptea-n care Tatăl trimită-ne de Sus
Ca să ne mântuiască, pe Fiul Său Iisus.
Coboară-ncet prin Maica, umblând după sălaş,
În care să ÎL nască pe Sfântul Copilaş.
Pământul doarme-adânc, cuprins de-al nopţii somn,
Nu simte că-i călcat de-al Îngerilor Domn.
Arar câte-un creştin, cu sufletu-i smerit
Ca unui Sfânt Odor lăcaş I-a pregătit.
Ca să le fie Fiul în ei cu harul Său
Aşa cum L-ar primi pe Însuşi Dumnezeu.
Venind la noi Iisuse, din treptele Cereşti,
Noi Te rugăm, rămâi, să nu ne părăseşti!
Lumină din lumină, Tu viaţa să ne-o faci
Şi lumea dezbinată cu Dumnezeu s-o-mpaci.
Ion Anton, Los Angeles, Decembrie 2011
4. Jertfa Iisus, Mântuirea Lumii
Când primăvara ninge cu flori înmiresmate,
Cocorii vin la noi, din zori îndepărtate.
Vezi fluturii plutind ca fulgii de zăpadă,
Auzi cum păsări concertează, vesele-n livadă.
Când holda nouă, scoate capul în câmpie
Şi mugurii răsar firavi, din corzile de vie,
Vezi firele de iarbă crudă, din pământ mijind
Şi policrome gâze în eter roind.
Cu-albastre viorele şi gingaşi ghiocei,
Parfum de toporaşi şi pâlc de brebenei,
Auzi şi simfonii măiestre din susur de izvoare,
Care au răzbit cu greu prin ger şi prin ninsoare.
Un peisaj mirific cuprins de primăvară.
Copiii ies din case, să zburde pe afară.
Privind la toate aste, în suflete învie
Speranţa şi nădejdea şi multa bucurie.
În astfel de decor apari, Iisuse, cu milă şi cu vrere.
Să mântuiești Tu lumea, prin moarte şi durere.
La iad ai coborât şi porţi Tu, biruind,
De moarte veşnică strămoşii mântuind.
Şi pe pământ cu oamenii din lume-ai vieţuit,
Iar printre cei de Sus, rămas-ai negrăit.
Cu patimi, răstignire şi înviere, batjocorit de toate,
Ai spălat lumea împovărată, de grelele păcate.
Ai trăit cu noi ca să ne aduci iubire,
Cu dragostea îmbrăţişând zidirea,
Sfinţit-ai lemnul Crucii cu Duhul tău fierbinte
Şi ai zis „Nu ştiu ce fac, Tu iartă-i Tată Sfinte”
Ieşit-ai viu din moarte, cum şi Scriptura zice,
Peceţi de la Mormântu-Ţi fără să se strice.
Din înaltul slavei Tale, un semn ne-ai dat la toţi:
Călcând pe firea morţii, Iisuse, ai înviat din morţi.
Ion Anton – Los Angeles, California, Aprilie 2014
5. Ruga către Sfânta Treime
Doamne, azi, la Sfânta Cincizecime
Înalț, fierbinte, o rugă către Ține.
Cer, prin cuvântul meu cel rugător,
Gândul cel bun să-l dai azi tuturor.
Că am crezut de ani, c-avem menire,
De Sfânt Locaș să-Ți facem noi zidire.
Dar cum în lumea asta, o știm bine,
Nimic nu se clintește fără Tine,
Nevoie-avem, ca să purcedem la lucrare,
De a Ta Sfântă Binecuvântare.
Noi știm că azi al Tatălui Sfânt Duh
Coboară asupra noastră din Văzduh.
Cu plecăciuni smerite, dar pline de avânt,
Cu umilinț-adâncă, rugăm pe Duhul Sfânt.
Cu Focul Sacru să sufle asupra-ne pace,
Purificând și gândul și lucrul ce-l vom face.
Rodească-nțelepciune, chiar mai presus de fire.
Elan să ne cuprindă, să trecem la zidire.
Locașul ce-l vom face, al Domnului să fie.
Prin el și noi să fim înscriși în Veșnicie.
C-așa a fost tot omul, oriunde s-a aflat,
Locaș de rugăciune spre Domnul și-a-nălțat.
Că din lumină, lumină a dorit, mereu
Să fie în contact cu Bunul Dumnezeu.
În numele iubirii s-aducem mulțumire
Și piatră lângă piatră să punem în zidire.
Să înălțăm dragi frați, la Duh,Fiu și Părinte
La sângele ce-a curs prinos al Jertfei Sfinte.
Prin ce canonizat-am pe Ștefan ca Cel Sfânt?
Prin toate ce făcut-a în viață pe pământ.
Și Brâncoveanu, în credință, cum știți, odinioară,
Cu tot cu prunci, creștin a preferat să moară.
Și Mircea și Mihai și Vlad, la Domnul i-a chemat,
Dar ei trăiesc în noi, prin tot ce ne-au lăsat.
O întrebare sfântă, ca fierul roș mă-mbie:
NOI, CE LĂSĂM LA CEI CE VOR URMA SĂ VIE?!
Deci nu uita nicicând, un adevăr creștine,
Că nimic din viață nu ai să iei cu tine!
Din noi va rămâne, pe pământ lăsat,
Pentru pomenire, doar ce am creat.
Să nu uităm că Iisus, făcându-și legământul
Cu calvar, durere,a mântuit pământul.
Urcat-a pe Golgota,le-a suportat pe toate.
N-a pedepsit mânia neputincioasei gloate.
Și pentru Dumnezeu, Treimea cea Cerească
Zidind locaș de rugă, în Veci să dăinuiască,
Și-n râvna noastră mereu să ne unească
Și cu sudoarea frunții Iisus ne miluiască.
Te mai rugăm, cu milă atotcuprinzătoare,
Azi scoate-ne Prea Sfântă, din groaznică lentoare
Și bunătății Tale, în veci nelimitate,
Ne fie trup și suflet, TREIMEI, închinate!
6. Moș Crăciun
Tu iarăşi ai, om bun de azi,
Crăciun, cu ramuri verzi de brazi.
Colindul Sfânt tu iar îl ai,
Din glasuri coborând din rai.
Azi iarăşi vine Moş Crăciun,
Cu obiceiul lui străbun,
Cu Dalbe flori şi Moş Ajun
Şi zeci colinde de Crăciun.
La Pruncul Mic, şi Luminat,
Cu toţii merg la închinat,
Tu om al veacului de-acum,
Opreşte-te puţin din drum,
Căci vreau şi eu acum să-ţi spun,
La geam, Colindul de Crăciun.
Să ştii şi tu că Dumnezeu,
Făuritorul tău şi-al meu,
Dintr-o Fecioară-I zămislit,
În iesle, pe pământ venit.
Şi azi se naşte pentru noi,
Noi, fii ai vremurilor noi.
Mereu să credem cu temei
Noi, oameni din mileniul trei,
Că Moş Crăciun dac-a venit,
De Dumnezeu ni-i dăruit.
7. Coboară-Te Iisuse
Când se aproprie sorocul întrupării,
Din lumea nerostirii, în pragul înserării,
Pe treptele tăcerii sfinte, ca pe o scară,
Prin Maica Preacurată, Mesia se pogoară.
Întregul Univers e prins de un fior,
Un simțământ sublim de viață dătător.
Sperăm, în lumea agitată în care noi trudim,
Luptăm, cătăm un sens al vieții să găsim.
Noi tot dorim să stăm departe de păcat,
Urmând povața celor buni, să fim cu sufletul curat.
Într-un prezent amăgitor încerci să reînnozi,
Încrezător în viitor, ale vieții noastre rupte corzi.
În lumea cea civilizată, în care totu-i programat,
Uitând adesea de credință, mai mult ne zbatem în păcat.
Că an de an când vii la noi Iisuse, ai aflat,
Că tot mai mult pământul este-nsângerat.
În astă stare aș vrea să urc la Cer
Și să mă uit în jos, să văd cum toate pier.
Că lumea bântuită de vrerile ei mici,
Se zbate și aleargă ca cete de furnici.
Atunci îmi spun: Omule, nu mai privi-napoi,
Cum se distruge-n van lumescul mușuroi.
Nu mai râvni luminile ei mici,
Că vor muri curând ca niște licurici.
Avântă-te și urcă spre Marele Mister,
Cu trupul pe pământ, dar sufletul în Cer.
Acolo marea foame a ta pentru lumină
Și setea se-ostoiește cu dragoste divină.
8. Taina ieslei
Tu, neaflând sălaș de adăstare,
În iesle, cu scutece de paie așternut,
De vite, sub blânda lor suflare,
Calvarul pământean Ți-ai început.
De magi descoperit prin semnele cerești,
La Prunc dorind ca să se-nchine,
Cu daruri multe, scumpe, pământești,
Din cele patru zări, alai la Tine vine.
Chimvale nevăzute Te vestesc,
Că iarăși ai venit și se-nfioară firea,
Curate inimi în cor Te preamăresc,
Că Tu ne-aduci din nou în dar iubirea.
Și dragostea rodește din iubire,
Prinos al păcătoasei gloate pământești,
Că dragostea i-un munte de trăire,
Ce-l înălțăm ca jertfă, Mărimilor cerești .
Tot dragostea, o legătură sfântă face,
Cu Creatorul și omul întinat,
În timp ce ochiul Său, în pace,
Privește fii Săi , zbătându-se-n păcat.
Dragostea e scutul ispitelor lumești.
Este făclia care luminează pasul.
Ea ne înalță spre treptele cerești,
Este tămâia ce-nmiresmează glasul.
Izvorul dragostei prin iesle vine.
O sfânta taină, ce dăinuie mereu,
O floare de rodire a stărilor divine,
Căci dragostea această, e Însuși Dumnezeu.
9. Speranțe la Nașterea Domnului
În eter plutește o pace deplină,
Pe pământ coboară Sfânta Sărbătoare,
Este Ziua Sfântă scăldată-n lumină,
Bucurie multă saltă-n fiecare.
Toate par a fi la începutul lumii,
Vestea minunată din cer a ajuns,
O primim sacru, cum ne-au spus străbunii:
Să ne mântuiască, S-a născut Iisus!
Noi dorim, cu El, pe pământ să vină
Raiul, din cenușa-I veche să renască
Și, în loc de beznă, să avem lumină.
Florile iubirii între noi să crească.
Cum anul vechi, s-a scurs spre infinit,
Un altul așteptăm încrezători.
Tu, din oceanul vremii fără de sfârșit,
Ni-l adă Doamne, ca de-atâtea ori!
Și bucuria ce-ai adus, când Te-ai născut,
Să umple sufletele omenirii,
Să fim curați și buni ca la început,
Se scalde-n armonie, nemărginirea firii.
Tu iar să ne amintești porunca Ta divină,
Să ne oprim, să nu ne mai războim.
Împărăției Tale, liniștea să-I vină,
Slăvindu-Te în pace să trăim.
Pământul n-ar mai clocoti de ura
Și n-ar mai fi împresurat de arme.
În viață asta care-I doar o picătură,
Nici un semen n-ar mai muri de foame.
Intâmpinându-Te cu cugete curate,
Noi te rugăm pentru un bun destin.
Pe Ține Vistier de Bunătate,
În veci noi Te slăvim, Copil Divin.
10. O brad frumos
Prezența permanentă în noaptea de Crăciun,
Cu frunza ta eternă, te-mpodobim și-acum.
La fiece lumină, din sufletu-mi umil,
Îi dau scânteia vie, din ochi-mi de copil
Și-n irizări divine, cu flăcări de smarald,
Voi contempla-n tăcere, luminile cum ard..
Din jocul pâlpâirilor pe fondu-ntunecat,
Voi aduna senzații, ce nu le-am încercat.
Și mi-am luat ca far un singular reper,
Când îți ornez coroana să o sprijin de cer,
Iar dintre ramuri verzi, eu bucurii s-adun,
Să retrăiesc intens, că-i Seara de Crăciun.
Și să mă bucur sincer, că iar avem un Scut,
Că-n seară asta Sfânta, Hristos ni S-a născut.
El a venit în lume, ca Om să viețuiască,
Și gloata, de păcat, pe veci s-o mântuiască.
Hristos ni S-a născut, măriți-L!
11. Fericirea coboară cu Tine, Iisuse!
Ne dai iubire și viață, Tu ești Puterea Creatoare,
Sub care inimile noastre, trăiesc ca florile sub soare.
O fericire ancestrală, azi peste lume se așterne,
Cu bucurie toți te-așteaptă, visând la fericiri eterne.
Din haos și din întuneric, Tu scoate-ne-n lumină
Și cu dragostea de oameni, lumea să o faci divină.
Cunoscând puterea Ta, visele să le inspire,
Tot ce e curat și bun, peste vreme să se-nșire.
Coborând la noi de sus, fericești o lume-ntreagă,
Deslușesc mereu când cuget, dor mistuitor ne leagă.
Deseori am stat în noapte, cântărind ce am simțit,
Având în mintea mea și-n suflet ce totdeauna am iubit.
Natura în extaz palpită, în ziua coborârii Tale.
Peste tot e sărbătoare, ca-n primul răsărit de soare.
El când ne-a deschis fereastra, am văzut a Sa privire
Revărsând asupra lumii raza sfântă de iubire.
În astă baie de lumină, iubit de El, mă simt frumos
Și, parcă nu mă-ncape lumea, că sunt atât de bucuros,
Fericit atunci m-arunc într-un ocean care mă-nghite
Pierdut și neștiut de nimeni în veacul vremii neclintite.
Cu speranță si cu dor, Iisuse Te-așteptăm să știi,
Ca un Dumnezeu rămâi, dar vrem la cei de jos să vii.
Viața, inimile noastre, bat în tot ce ne-nconjoară,
Coborârea-Ți pe pământ ne-ntărește, ne-nfioară.
Ion Anton, Los Angeles, Decembrie 2014
12. În genunchi Te așteptăm, Iisuse
De la pământ la Cer, o scară făuresc,
Pe treptele-i de rugăciuni, din suflet ești rugat,
Să Te cobori, Iisuse, să vezi pământu-nsângerat,
Că frații între frați, acum se războiesc.
Vin nopți fără de margini, adânc întunecate,
Și-n lume hăuri abisale din haos azi se cască,
De nu mai poate gând de pace să se nască,
Că duhurile rele sunt crunt înverșunate.
Ne amintim Iisuse că-n noi sălaș nu ai găsit,
In iesle cu necuvântătoare Te-ai culcat,
Nepăsătoarei gloate, Tu mâna Ți--ai plecat,
Din bunătatea Ta nespusă, ea milă a dobândit.
Și vezi Iisuse, că-n loc să Te primească
Cu dragoste, în pace și cu iubire să Te-nfeșe,
Din duh curat, călduțe scutece să-Ti țese,
Nu poate om cu om alături să trăiască.
Și căutând acum spre vremea-ndepărtată,
Vedem că viața ne-ai făcut nemuritoare,
Iubirea Ta fiind atotcuprinzătoare,
Din inima Preasfântă, Iisuse, revărsată.
Si din pornirile-Ți de caldă plăsmuire,
Ne faci acum cu Tine-asemănători,
Spre viața veșnică ne dăruiești comori,
Ne binecuvântezi prin Sfânta-Ți glăsuire.
De aceea, fierbinte Te rugăm rămâi, nu mai pleca,
Milostivește-Te și dă-ne tuturor iertare,
Pe frunte Mir de binecuvântare,
S-avem în veac, în noi, din bunătatea Ta.
Toți în Noaptea Sfântă, dorim să fie dată
Din Tine, Doamne, lumina peste fire,
Cu cetele de Îngeri cântându-Ți premărire
Că ne iubești Iisuse ca frate și ca Tată.
Bucurie-avem la Nașterea-Ți ca Fiu,
În casa sufletelor noastre, Te avem in veacuri viu!
13. Iubind aproapele
Omule, cel ce vii din depărtatul veac,
Tu însuți ești izvor de veșnicie.
Oferă-mi, eu săracul, să mă-mbrac
Cu haina prieteniei, cea de-a pururi vie.
Să pot purta în mine iubirea și tăria,
Cu bunătate-n lume eu să stau.
Să mă cuprindă clipa și vecia
Și dragoste aproapelui să-i dau.
Aproapele să-l port mereu în mine,
Precum pe mine însumi mă iubesc.
Să nu mă poticnesc făcând mult bine,
Prieteni să mă-nconjoare cât trăiesc.
Prietenie, val de apă prea curată,
Tu ne adăpi cu liniște deplină.
Ne dai putere infinită totodată
Și ne învălui viață în lumina.
Să credem toți curat în oameni,
Precum în milostivul Dumnezeu,
Și în afară nu rămână nimeni,
Să creadă fiecare după duhul său.
Prietenia, cursul vremii n-o socoate,
Să curgă între oameni nesfârșit.
Ea să adape veșnicele gloate
Și nimeni n-o păstreze tăinuit.
Ci, s-o înalțe spre cerul plin de stele,
Hrănită doar cu harul rugăciunii sfinte,
Iar lumea izbăvindu-se de rele,
Sălășluiască în fiecare, duh fierbinte.
14. Mărindu-L pe Mântuitorul nostru
O, Măicuță Preaslăvită,
Aduci, tu, iarăși pe pământ,
La lumea deznădăjduită
Pe Fiul, Domnul Cel Preasfânt.
I-aduci ca semn de pocăință,
Norodului celui rătăcit
Ce-l cheamă grabnic la credință,
În veacul ăsta-nțelenit.
Tu fă din iarnă primăvară,
Că toți ne-am abătut la rău.
Ca lumea asta să nu piară
O cheamă iar la sânul tău.
Nădejdea noastră este mare
Ȋn tine și în Fiul tău,
Știind că ești mijlocitoare
La preaslăvitul Dumnezeu.
Noi știm atunci cum te-am primit
În peșteră când L-ai născut
Pe Fiul tău cel Preaiubit,
Că ocrotire n-ai avut.
Te rugăm cu disperare,
Arca izbăvirii ești,
Numai tu ne ești scăpare
Te-am părăsit, să nu ne părăsești.
Credem netăgăduit,
Că mântuire și folos,
Când Om deplin a devenit,
Ne-aduce doar Mântuitorul nostru Hristos.
15. Hristos a Înviat!
Aș vrea să sorb din apa vie,
Din mare să devin iar mic,
Și-n zile de copilărie,
Să retrăiesc de Paști, un pic.
Dar nu oriunde vreau să fiu,
Ci doar acolo-n satul meu,
Unde românul, plin de sacru,
Era vecin cu Dumnezeu.
Ochii închid și filmul se rulează:
Cu șapte săptămâni-nainte,
Pe cruce de-a muri Iisus,
De la copil pân-la părinte,
Cu toți se pregătesc nespus.
Românul le grijește toate,
Casă și trup, și sufletește,
Cuminecând el se sfințește.
Chemat din Cer, neamul sătesc
La sfânt lăcaș se-ndeamnă dus,
Unde Scripturile vorbesc
De patimile lui Iisus.
Învățăturile-i hrănesc,
O pace harică-i cuprinde
Vor fi mai buni, se pocăiesc,
Noian de rugăciuni îi prinde.
Și iată noaptea de Înviere,
Cu mic, cu mare, toți s-au dus,
Sfârșind calvarul de durere
Să se întâlnească cu Iisus.
Lumina Sfânta lin coboară,
În timp ce preoții se-nchină,
Și sacrosant pe obște cheamă:
„Veniți că să luați Lumină!”
Astfel, femei, bărbați, bunici, nepoți,
De fericire - acum exultă.
Cu vestea sunt pe buze toți,
Evlavioși când se salută,
Hristos a Înviat din morți!
16. Învierea Lui Hristos
Învierea Lui Hristos luminează tuturor …
Iar e viață pe pământ,
Peste firea amorțită
Și câmpia pustiită,
Se coboară Duhul Sfânt.
Larmă mare-i pe afară
Și în zumzet de albine,
Viața pe pământ revine,
Este iarăși primăvară.
Sub al zâmbetului soare,
Este - atâta frumusețe,
Cu fiori de tinerețe
E parfum de Sărbătoare.
Iarăși vin Zilele Sfinte,
De viață, simțământ se naște,
Deoarece ne - apropiem de Paște,
De vremuri vechi mi-aduc aminte.
De peste tot, cu mic cu mare,
Cu sfințenie sătenii,
Ne îndreptăm evlavioși la denii,
În mâini cu flori și câte-o lumânare.
Din goană se oprește lumea
Și-n miros sacru de tămâie,
ÎL așteptăm ca să Învie,
În cântec preamărind minunea.
Pământului suprem prinos
I-aduce Cel ce-a pătimit,
Batjocorit și răstignit,
A Înviat Iisus Hristos.
Și vestea circulă la toți,
O cânta toate firea,
Cu EL a înviat iubirea,
Hristos a Înviat din morți!
17. Rugăciune - Mihai Eminescu
Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne îndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-ale noastre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie
18. Te rog, Doamne
Sunt ca un fulg în spațiu, altcum nimic n-oi fi,
De vei sufla asupră-mi pe loc mă voi topi.
Atunci Doamne, mă rog ca trupu-mi să încapă
Când fulgul s-o topi în picul cel de apă!
Și pe pământ căzând, mă rog Doamne frumos,
Ca rodului câmpiei să-i fiu de bun folos!
Să mă-ntrupez din nou în spicul cel de grâu,
Hrănind pe pământeni, în trup din nou să fiu.
Tu, Doamne, le știi toate, că nu te mint, Tu știi,
De-aceea eu te rog cu mine bun să fii.
Răbdare și putere dă-mi să urc crucea sus,
Cum pe Golgota Sfântă urcat-a și Iisus.
Le-ndur pe toate Doamne, deloc n-am să cârtesc,
Dar să nu-mi pui în spate cât pot să pătimesc!
Iertare Ție-ți cer că am fost un păcătos,
Că am iubit eu viața mai mult ca pe Hristos!
19. Salvează-ne Iisuse că pierim cu toţii
Doamne, Doamne, izvorul îndurării, al bunătăţii şi al iubirii divine,
Întinde mâna Ta cea sfântă, precum lui Petru când se înneca.
Ştim că pedeapsa pentru necredinţă şi păcat de la Tine vine,
Opreşte această grozavă pandemie şi nu ne mai certa.
Să ne plecăm genunchi în sfântă rugăciune, că arde lumea ca şi o flăclie,
Vedem cum tot ce e viaţă piere: speranţe, dragoste şi vise,
E sufletul tăcut şi cugetul e mult, că scrum ne face această pandemie.
Eu cred că e pedeapsă, că glob sodoma s-a făcut, îndură-te Iisuse.
Doar noi suntem de vină, Univers dispare, lumea-i munte de durere,
Ordinea s-a răsturnat, ni s-a pervertit gândirea, adevărul şi credinţa,
În războiul cu duşmanul invizibil, lumea astăzi toată piere,
Să salveze omenirea de fantasticul dezastru nu mai poate nici ştiinţa.
Tu Iisuse eşti păstorul şi turma cu taine sfinte o hrăneşti,
Dacă nu credem în Tine, toate sunt deşertăciune şi povară de păcate.
Te rugăm în orice zi şi pe lângă îndurare cerem să ne pocăieşti,
Umiliţi, îngenunchiaţi şi de moarte ameninţaţi, dar pedeapsa-i cu dreptate.
Cel ce eşti bogat în milă şi-ndurare, viaţa ne-o cârmuieşte,
Cor de rugăciuni primeşte şi să nu pierim cu toţii, pandemia o opreşte.
Tu slăvitule Iisuse, de infecţii ne păzeşte, virusul ţine-l departe, pe bolnavi îi întăreşte
Scoală-ne din greu focar, credincioşi-i mântuieşte, de dezastru ne fereşte.
Nu ne părăsi Stăpâne, mai oferă la mulţime, iertare şi îndurare
Jurăminte am uitat, legi morale am călcat, porunci nu am respectat.
Ayi manifestăm căinţa, Te rugăm mai Fie-ţi milă şi cu noi mai ai răbdare,
Am comis necuviinţe, ne-am dedat la desfrânare şi Scripturile-am călcat.
Caută din cer la noi, cei căzuţi în greu păcat şi la Tine ne ridică,
Ca pe fii ne miluieşte, cu iubire ne-ocroteşte, pace dă-ne azi la toţi,
Eşti doctor bun de trup şi suflet, eşti stăpânul cel ceresc, Tatăl eşti la o adică.
La a Ta Sfântă Înviere, credincioşii cantă-n cor cu toţii:
HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORŢI!
Din izolare pandemică,
Ion Anton
Los Angeles, Aprilie 2020
|