Binecuvantare

 

Protopop Constantin Alecse		Gânduri duhovnicești, și frățească binecuvântare pentru lucrarea autobiografică: "Ion Anton – Nihil Sine Deo – De la Hermeziu la Los Angeles"   1. Ion Anton – Copilandru, și…adolescentul în devenire   L-am întâlnit pe bădița Ion Anton acum aproape 30 de ani, în Los Angeles, California, atunci când vizita pentru prima dată America. Mia vorbit atunci despre copilăria sa, o copilărie grea, cenuşie, plină de suferinţe. Îmi povestea că nu și-a cunoscut tatăl patern, care mergând pe front la Cotul Donului, a murit în război. Biata sa mamă, pe care o divinizează, așijderea marelui poet Grigore Vieru, a simțit din plin suferinţa, singurătatea şi mai ales neputinţa de a-și crește singură copii, văduvă rămânind de tânără. Într-una din poeziile sale, autorul cărții zugrăvește în fraze mișcătoare comuniunea sa cu ființa mamei sale dragi, care i-a dat suflare, astfel: Scumpă mamă, bun sau rău,  Eu sunt trup din trupul tău  De fac rău sau de fac bine Al tău sânge îmi curge-n vine Sufletul când ai căta   Vine din ființa ta Norii grei când vin la mine Arde inimioara-n tine Dar când viața-mi plinită Tu ești mamă, cea mai fericită.

Având copii mici, săraca sa mamă s-a recăsătorit, pentru a avea un ajutor la creșterea copiilor, iar tânărul Ion era un fel de tutore al familiei, alături de tatăl său vitreg.
Tânărul Ion și-a respectat tatăl adoptiv ca pe propriul tată, fiindcă era un om bun, blând și iubitor de copii. Copilandrul Ion era ancorat de mic copil în credința creștină a bisericii drept măritoare. La biserică, la vârsta de numai 5-6 ani, când încă nu era prea versat în ale cititului, rostea Crezul, pe de rost, așa cum îl învățase de la mama sa. Literalmente, crescând în biserică, deși era mic de vârstă, își dorea mult să schimbe situația familiei, să schimbe ceva, să crească mare, ca în sfârşit să plece la oraș, și să lase în urmă greutățile vieții și vicisitudinile vremurilor copilăriei. Își dorea mult să-și facă un nou început, să-și primească o educație aleasă, să-și întemeieze o familie, să devină un părinte aparte care, să ofere viitorilor săi copii o viață mai ușoară, o viață fără prea multe lipsuri și suferințe. Își dorea, ca părinte, ca ai săi copii să nu treacă prin ceea ce a trecut el. Dacă el a fost sărac, copiii săi să aibă din îndestulare, să ceară o dată şi să primească de două ori, să nu fie neglijați. Și-a dorit să fie prezent în viața lor din fragedă pruncie, gata oricând să le sară în ajutor. Dorea ca oferindu-le copiilor săi, tot ceea ce el nu a avut, aceștia să fie pe deplin fericiti, iar fericirea copiilor săi să îi vindece și lui suferința greutăților copilăriei sale din trecut.
Povestindu-mi cu atât patos greutățile copilăriei sale, mia readus și mie amintirile copilăriei grele prin care și eu am
trecut, identificându-mă cu multe amintiri de care el mi-a vorbit, de aceea i-am și sugerat că ar fi bine, CÂNDVA, să
pună în scris acele mișcătoare amintiri.
Apropiindu-ne tot mai mult duhovnicește, bădița Ion mia povestit că i s-au împlinit aproape toate visele și gândurile
sale. Terminând cursurile școlii din Hermeziu, a plecat la școlile cele înalte din Urbea Moldovei, unde a studiat. Nu a fost un premiant al școlii, după spusele sale, însă a fost un tânăr silitor, evidențiindu-se în ochii profesorilor prin inteligența nativă pe care o moșteniseră de la părinții săi, țărani cu minte sănătoasă.
A absolvit școlile pe care și le-a plănuit, liceul, facultatea, etc, și alte școli de specialitate, calificându-se în domeniul
chimiei industriale, astfel că, mai toți anii trăiți în România, a lucrat în domeniul în care se calificase, fiind numit în posturi de conducere, pe care nu le-a căutat el, ci ele l-au căutat pe dânsul, „posture și poziții sociale care i-au fost oferite”, căci așa a vrut Bunul Dumnezeu!, devenind lider peste mii de lucrători. Astfel că, de la început, adolescentul, și absolventul școlilor „Cele Înalte”, la care visa din fragedă pruncie, s-a convins că „Nihil Sine Deo!” („Nimic Fără Dumnezeu!”).

 

2. Ion Anton - Familistul

 

Tânărul student s-a căsătorit cu o fostă colegă de facultate, distinsa d-na Maria Anghelina, închegându-și o familie creștină, binecuvântată cu 2 copii. Acești copii, primind cuvenita educație, au devenit: unul preot și celălalt doctor.
Copiii tinerei familii, la rândul lor, au trecut și ei prin Școlile cele Înalte, și… și-au întemeiat și familii sănătoase, aducând astăzi autorului acestei lucrări, marea bucurie de a fi bunic, de a se împărtăși de gingășia și inocența copilăriei nepoților, de a se bucura prin dăruire, de binecuvântările divine ale dragostei nepoților.
Impresionantă este și descrierea sacrificiilor făcute de tânăra familie a autorului acestei lucrări, din dragos-te pentru copiii ei, le-a făcut pentru educarea, dar și relaxarea memorabilă (vacanțele de vară) oferite copiilor, Virgil și
Antoanela.
„În perioada copilăriei, copiilor noștri Ana Antoanela și Ion Virgil, le-am asigurat vacanțe pitorești. Precizez că până în 1989 (perioada comunistă) nu am auzit de abuzuri în spațiile de relaxare și de vacanță. De exemplu, era vineri, și hotăram ad-hoc să mergem la iarbă verde pe malul unei ape, cu cortul, ne organizam rapid și plecam.
Instalam cortul, făceam foc, puneam muzică, pregăteam grătarul și ne relaxam fără teamă. Acest fenomen era în toată Europa. Am făcut trasee în țări saocialiste ca: R Moldova, Ucraina, RD Germană, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, am poposit în câmp, lângă păduri, ne-am instalat cortul și niciodată nu am avut probleme chiar fiind singuri în aria respectivă. Prin 1980 am abordat țări occidentale, la fel, Austria, Germania, Elveția, Franța, Italia, Iugoslavia și n-am avut probleme”.
Momentele copilăriei, sunt povestite de autor cu mult patos,… Ce pot spune „despre acei ani frumoși, mersul la fân,
în pădure la cules de bureți și ciuperci, pe care le conservam pentru iarnă, făceam miel la proțap pe malul apei, dormeam în fân în poduri de grajd…!?”
Și, ... autorul își continuă filmul, descriind cu lux de amănunte acele vremuri în care erau organizate vacanțele de familie prin toată Europa. Acele amintiri vor rămâne înscrise în paginile de aur ale acestei lucrări autobiografice…Oh, Doamne! Ce mai vacanțe de vis… Și astăzi autorul retrăiește acele vremuri, însă într-un alt ambient.
Autorul trăiește astăzi bucuria de a dărui nepoților dragostea sa de bunic, iubitor, sfătos și mărinimos, de a le oferi
adesea și cadouri la aniversări și evenimente speciale din viața lor…(„o drahmă” pentru educație, sau un stipendiu pentru cumpărarea de rechizite, și… de ce nu! – chiar și achiziționarea unei mașini!)…, însă mai presus de toate, dăruirea de sine-și pentru împlinirea vocației nepoților aici, pe Terra.

 

3. Ion Anton - Slujitorul semenilor

 

Pe lângă bucuriile vieții, ca familist, și bunic al celor 4 nepoți, autorul și-a dedicat întreaga lui viață slujirii semenilor săi – tineri și vârstnici, în egală măsură - fie prin biserică, fie prin activitățile socio-culturale, în cadrul comunității mai largi, fie prin slujirile civice (fiind adesea omul supraveghetor la consulatul român, pentru alegerile guvernamentale din România, fie prin natura „serviciului de pensioner”, deservind drept agent federat pentru instituțiile statale și federale de ocrotire și îngrijire a vârstnicilor, fie… - și aici mă opresc, altfel, tare mă tem că jumătate din biografia autorului ar constitui-o descrierea acestei calități de a se dărui aproapelui, de a sluji (diakonioa) dezinteresat pe toți semenii săi, fără prejudecăți personale, sociale, religioase sau politice.
Așadar, copilandrul acela de 5-6 ani care rostea Crezul în biserica din Hermeziu, și-a continuat vocația sa de slujire a semenilor, pe oriunde l-a purtat soarta, în România, sau alte locuri pe continentul European, cu extensiune decenală în America, cu precădere în Los Angeles, sau oriunde pe Mapamond.

 

4. Credință,  Slujire,  Iertare și respect pentru legile divine și civice

 

Prestanța fizică, a autorului acestei cărți îți dă credință, îți aduce în fața ochilor o persoană căreia îi place ordinea și
disciplina, un om al lui Dumnezeu, care păzește și respectă legile divine și civice. Inspiră această rânduială și semenilor săi.
Duminica dimineața, sau la prăznuirea Sfinților cu Polieleu, îl găsesc adese, făcându-și rugăciunile tainic în Sfânta Biserică. Dacă zilnic dis-de-dimineață îl suni la telefon, și nu-ți răspunde imediat, știi că este la „canonul de rugăciuni” cotidiene. Știe mulțime de rugăciuni ortodoxe și trăiește pravila zilnică a comuniunii cu Creatorul. Din autobiografie înțelegem clar că Ion Anton are un cult, dragoste și responsabilitate, față de muncă. În preajma sfintelor sărbători îl găsești robotind pe lângă biserică, plantează flori și îngrijește spațiile verzi, mărturisindu-mi adesea că, la prăznuire, biserica trebuie să fie în straie de sărbătoare prin-năuntru, și pe din-afară. Iar altarul portabil, din curtea bisericii, în care se slujește Sfânta Înviere de Paști, este responsabilitatea d-lui Anton, de mai mult de 2 decade. Așijderea și procurarea Sălciilor pentru Florii și Rusalii.
Privind administrația bisericească, și responsabilitățile față de biserică, pot mărturisi fără tăgadă că și-a șters definitiv din vocabularul său cuvântul NU. Oriunde, și în orice postură era chemat să slujească biserica, Ion Anton răspundea direct și afirmativ, înainte ca duhovnicul să-și încheie solicitudinea.
Trăiește și Î-L respiră pe Dumnezeu. Se străduiește să fie un model de credință și trăire creștinească pentru toți semenii săi.
„Cei 7 ani de-acasă”, care au început acolo, în Hermeziu, l-au diriguit toată viața, până astăzi. Pentru dânsul, Hermeziu este o realitate de trăire și simțire oriunde îl poartă pașii.
Dintr-un astfel de comportament creștin a izvorât și atitudinea sa de trăire în societate, de respectare a legilor civice, de inspirație pentru cei din jurul său.
Ion Anton este omul onest, care vorbește direct, fără ocolișuri, și chiar cu riscul de a fi judecat dur pentru onestitatea sa, nu iartă ușor pe cei leneși, pe cei care cu intenție încalcă legile, sau înșeală pe semenii lor, pe cei vulnerabili, în special pe vârstnici, pe bolnavi și pe copii. Uneori are și ceva probleme în a-i ierta, însă, aplicându-i doctoria duhovnicească, prin taina spovedaniei, în ultimă instanță, și pe aceia îi iartă, cu condiția să se îndrepte.

 

5. Ion Anton – Posesor al Loialității și Fidelității

 

Dumnezeu l-a înzestrat pe d-l Anton cu ambele valențe, Loialitatea și Fidelitatea. Spun acest lucru fiindcă știm cu toții că există o diferență între loialitate și fidelitate.
Persoana loială nu te trădeaza, poți conta pe ea în momente de necesitate, dar îți va zice întotdeauna și părerea ei, când nu este deacord cu tine, și își va permite să te critice constructiv. Persoana fidelă nu critică, nu-și dă cu părerea, ea doar aprobă și este alături de tine necondiționat.
Loialitatea reprezintă sinceritate, deschidere, corectitudine, noblețe, onestitate, respect. Să fii loial înseamnă să faci ceea ce ai promis chiar dacă circumstanțele s-au schimbat. Loialitatea este o virtute, o virtute a oamenilor maturi, căci loialitatea se impune ca o datorie pe care o ai, nu doar cu cei din jurul tău, ci și cu tine însuți; este o datorie să îți aperi ceea ce crezi, și în cine crezi.
Loialitatea este esențială în prietenie, cunoscuții se împrietenesc prin intermediul loialității reciproce. Încât pot spune că autorul lucrării Nihil Sine Deo, și-a dovedit loialitatea față de conaționalii săi, de superiorii săi la locurile de lucru, de coslujitorii săi, la serviciu și la biserică, de prietenii săi, de-a lungul întregii sale vieți.
Fidelitatea are legătură cu inima, iar loialitatea cu rațiunea. Dumnezeu, în primul rînd, cere fidelitate, EL mai întâi cere inima și apoi rațiunea se acomodează. Fidelitatea se referă la iubire, loialitatea la ceea ce este corect. Cînd ești fidel, iubești și ești dispus să ierți toate greșelile și defectele cuiva, crezând că nu se vor mai repeta.
Dacă îi obții încrederea totală, atunci Ion Anton îți oferă fidelitatea necondiționată, încât cei doi termeni, loialitate și fidelitate, se contopesc în mod armonic.
În baza considerentelor expuse mai sus, semnatarul acestor rânduri m-am apropiat mult de autorul cărții, chiar din
momentele cunoașterii reciproce. Am colaborat armonios la împlinirea multor proiecte pentru Sfânta Biserică. Deși, nu de prea multe ori, ne-am și confruntat în idei, am mai avut și discuții contradictorii, idei diferite, etc., însă în final a prevalat adevărul, dragostea de Dumnezeu și de Sfânta Biserică. Mi-aș permite să mărturisesc aici că, pentru mine, Ion Anton este fratele mai mare pe care niciodată nu l-am avut. Și Dumnezeu a fost întotdeauna de partea noastră.
 

6. Un caz amuzant de intervenție cu tentă divină

 

Voi exemplifica, în cele ce urmează, un eveniment în care lucrarea lui Dumnezeu ni s-a descoperit aprioric când am mers la Oficiul Federal de Imigrare cu Ion Anton, pentru obținerea rezidenței permanente.
În calitatea mea de preot misionar în diaspora română din America, am însoțit mulți enoriași nou-veniți, ca să-și rezolve problemele de integrare în societatea americană.
Chiar din start, când un immigrant pășește pe pământ american, mai ales dacă nu cunoaște pe nimeni pe aceste plaiuri, preotul este cel care, îl așteptă la aeroport, îi găsește (oferă) o locuință, chiar și pe termen scurt, până se pune pe picioare, îl conduce la oficiile de imigrare, îl ajută să-și obțină numărul de Securitate Socială (Social Security), asigurare socială (social services, welfare, etc…), îl ajută să conducă, să-și ia un carnet de conducere (DMV), îl ajută cu rezolvarea problemelor medicale, găsirea și închirierea unei locuințe, înscrierea la școală a copiilor, găsirea unui loc de lucru, etc…etc. Tot preotul este cel care-și ajută co-conaționalii cu traducerea de documente, cu interpretarea din română în engleză și vice-versa, în fața unor instituții americane, cu care noul immigrant se confruntă, legat de obținerea rezidenței permanente, sau a cetățeniei americane, etc… La acest punct mă voi referi în cele ce urmează, fiindcă întâmplarea în cauză are și un aspect hazliu, sau cel puțin interesant.
Era cândva, după 2000, când unul dintre cei mai devotați slujitori ai bisericii, pe care o păstoream de peste 15 ani, Sfânta Treime, din Los Angeles, fratele meu duhovnicesc, și prieten loial, cum spuneam mai sus, inginerul Ion Anton, m-a rugat să-l însoțesc la Departamentul de Imigrare din Los Angeles, să-i fiu alături, ca un sprijin moral, dar și pentru traducerea română/engleză (în caz de nevoie, nn), la interviul de obținere a rezidenței permanente în America (Green Card).
Frate duhovnicesc fiindu-mi, n-am avut încotro decât să mă învoiesc rugăminții sale. Așteptam împreună în sala mare de resort, a Serviciilor de Imigrare din Los Angeles și, pe neașteptate, numele Ion Anton este strigat de unul dintre ofițerii Serviciilor, care-l invită înlăuntru pentru interviu.
Funcționarul era afro-american. Mi-am permis să-l întreb pe omul legii dacă-l pot însoți înlăuntru pe d-l Anton ca să slujesc drept interpret, de va fi cazul. Așa că, funcționarul învoindu-se, i-a dat mai mult curaj d-lui Anton, avându-l în coastă pe prietenul său, pe duhovnicul său, pe fratele său coslujitor.
Eu, sincer să fiu, am avut mai multe emoții decât d-l Anton. Dumnealui, citind aceste rânduri, abia acum află. M-au trecut fiorii, fiindcă, nu cu mulți ani în urmă trecusem prin aceeași situație cu tatăl meu, așa cum am destăinuit mai sus, când a fost să-și ia cetățenia. Nu știam exact ce ne așteaptă.
L-am urmat amândoi pe funcționarul de imigrare până la pupitrul său, d-l Anton a ridicat mâna dreaptă și a depus jurământul, ne-am așezat pe scaunele indicate și, eram pregătiți pentru începerea interviului. Ceea ce a urmat, mărturisesc sincer, a fost un miracol la care nu ne așteptam.
În timp ce funcționarul își deschide dosarul, cu zeci de hârtii și cu nenumărate întrebări, zăresc în partea dreaptă, cum priveam către funcționar, o mică sfântă cruce din lemn, aplicată cu o pioneză pe bordul de postări legislative de imigrare.
Mi-am permis (riscant lucru!) să-l întreb pe funcționar, înaintea începerii interviului, dacă este creștin, fiindcă am sesizat prezența sfintei cruci în oficiul său. Mi-a răspuns sincer că – „Da, sunt creștin!”. Am continuat întrebarea: - „-Și ce denominațiune aveți!” (adică la ce biserică aparțineți!). Mi-a răspuns: „-La Prima Biserică Africană Metodistă Episcopală din Los Angeles” („First AME Church”). Am continuat eu: „- Este biserica păstorită de dr. Cecil „Chip” Murray, nu-i așa?. – L-am cunoscut – am continuat eu - și, am participat alături de el în marea procesiune de la 15 aprilie 1990, la o slujbă nondenominatională – The Easter Sunrise Service, de la Hollywood Bowl…”.
Nici nu-mi vine să cred impactul ce l-a avut intervenția mea către funcționarul de imigrare, înaintea începerii interviului. Funcționarul îmi făcu și o confesiune neoficială: „- Sunt unul dintre diaconii bisericii First AME Church, sunt
membru al Bordului Director și apropiat colaborator al dr. Cecil (Chip) Murray”.
„Deci - mă întrebă el, încă odată - l-ați cunoscut pe dr. Murray!?, Ați slujit alături de dr. Murray?..., Wow… ce onoare?!‟. Și în timp ce repeata, ca o moară stricată, afirmațiile de genul acesta, trecea peste fiecare filă a dosarului, ștampilând în neștire și indicând locul unde d-l Anton trebuia să semneze, exaltat fiind de faptul că eu, l-am cunoscut și am slujit cu dr. Murray. „-Deci, l-ați cunoscut pe dr. Murray!?, Ați slujit alături de dr. Murray?”…
Nu știu câte întrebări i-au fost puse d-lui Anton și, nici nu știu la câte întrebări a răspuns d-l Anton, însă un lucru îl știu sigur: întregul interviu nu a durat mai mult de o jumătate de oră. „-Pastore, zise functionarul INS, dacă-l întâlnești pe dr. Murray, spune-i că eu, ca și toți colaboratorii săi, facem numai binele pentru semenii noștri, așa cum ne-a învățat!‟
La sfârșitul așa-zisului interviu, funcționarul îl felicitară pe d-l Anton că a trecut cu brio interviul și, că, în câteva luni va primi „Green Cardul‟. I-am mulțumit funcționarului pentru amabilitatea cu care a condus interviul, și… înainte de plecare din biroul său, aud o ultimă întrebare: „-Deci, l-ați cunoscut pe dr. Murray!?, Ați slujit alături de dr. Murray?” „-DA”, am răspuns eu răspicat. „-Atunci - zise funcționarul - așteptați-mă aici, ca să mă duc să sun la Washington, ca să obțin numărul de Green Card, ca să nu mai așteptați câteva luni până la obținerea numărului…!‟ În timp ce funcționarul plecă din biroul său pentru împlinirea celor legale, după cum ne promise, eu și d-l Anton ne-am închinat în fața sfintei cruci, mulțumind lui Dumnezeu pentru toți și pentru toate. Întorcându-se de la postul de comandă INS, de unde sunase la Washington, funcționarul îi dădu o adeverință d-lui Anton, felicitându-l că e asigurat cu Green-Cardul, pe care-l va primi prin poștă în 2 săptămâni. Și așa a fost. La ieșirea din clădirea federal, l-am auzit pe dl Anton glăsuind pios: - „Părinte, Nihil Sine Deo!”. Așadar, această paradigmă a fost predestinată drept titlu pentru Cartea Autobiografică a lui Ion Anton.

 

7. Dragostea de glie, loialitate și respect față de înaintașii noștri

 

Mi-e scumpă, California!
Versuri: Poetul Grigore Vieru; Muzică: Anatol Răzmeriță

 

Mi-i scumpă California, Pământ de floare și de stea,
Pământ senin dumnezeiesc, Cum e și plaiul românesc.
Refren… Atâta-i de dulce, Atâta-i de dulce, California
Păcat că nu curge, Păcat că nu curge, Olt și Dunăre prin ea.

Mi-i dragă California, Cum dragă-mi e și viața mea.
Mi-e drag acest pământ mereu, Căci el e și pământul meu.
Refren… Atâta-i de dulce, Atâta-i de dulce, California
Păcat că nu curge, Păcat că nu curge, Olt și Dunăre prin ea.

La fel e prăznuit și-aci, Hristos în tainica lui zi.
Păcat că la Crăciun, curați, Nu cad și fulgi ca în Carpați.
Refren… Atâta-i de dulce, Atâta-i de dulce, California
Păcat că nu curge, Păcat că nu curge, Olt și Dunăre prin ea.

 

(Odă dedicată Californiei, 11 decembrie 2002, cu ocazia vizitei poetului Grigore Vieru, pe aceste însorite plaiuri)...

 

Am dorit să închei aceste adnotări personale cu, și despre Ion Anton, înserând unul dintre șlagărele marelui poet basarabean Grigore Vieru, „Lacrima lui Eminescu”, așa după cum s-a autointitulat, prin care se temeinicește podul virtual dintre Los Angeles, și Hermeziu, acest „Curcubeu Peste Timp”, care ne leagă în veșnicie pe toți fii Neamului Românesc, răslețit astăzi în toată lumea. Această poezie este recitată adesea de autorul acestei autobiografii, la cenaclurile și colocviile culturale, la care participă, în America, România și Basarabia.
Am fost onorat de invitația d-lui Anton care mi-a făcut-o, cu rugămintea de a-i binecuvânta această lucrare-document.

 

Frățește, în Hristos Domnul,

 

Preot Protopop Constantin Alecse
Los Angeles, Sfintele Paști, 2018